Arhive pe categorii: Viata mea

Voi lupta pentru fericirea mea…

Am pierdut cuvintele, rimele nu se mai aseaza nicicand la locul lor asa cum nici veselia in sufletele romanilor, am pierdut speranta de a vedea pe zambetele tuturor fericirea asa cum se pierde si ecoul in munti, am pierdut trecutul fara ca macar sa il pot imbratisa la fel cum izvorul isi pierde susurul atunci cand apa ii seaca. Am pierdut toate acestea dar nu voi permite sa pierd prezentul si viitorul, asa ca voi fi cu ochii in patru. Voi lupta pentru fericirea mea alaturi de sufletul meu pereche…si sper ca si altii sa faca la fel pentru fericirea lor.

Anunțuri

Logodna noastra sa fie sfanta

Inceputul acestei saptamani a adus in sufletele noastre o mare bucurie. Dupa ce am petrecut o saptamana frumoasa de vacanta cu viitoarea mea sotie, luni seara ( inaintea intoarcerii sale in Romania) a fost momentul in care am cerut-o de sotie, oficial, oferindu-i in dar inelul de logodna. Iubita mea, Oana, dupa cativa ani de cand suntem impreuna a raspuns pozitiv cererii mele. Astfel, urmeaza sa stabilim ulterior data nuntii, dorindu-ne ca in august-septembrie 2012 sa facem si oficializarea casatoriei noastre. In incheiere vreau sa profit si sa ii promit inca o data ca va fi cea mai fericita sotie din lume si speram noi, si cea mai frumoasa mamica.

Cum este un spital din Italia…ca un hotel

Pe data de 4 m-am prezentat la Spitalul din Crema (“Ospedale Maggiore” di Crema, provincia di Cremona), la ora 7 dimineata pentru a fi operat de „deviatie de sept” deoarece aveam probleme de cativa ani cu respiratia, inclusiv imi era destul de greu sa vorbesc si mai ales sa pronunt cuvintele corect.

Ajuns acolo, asa cum eram programat – dupa ce in urma cu o saptamana fusesem deja la analize in vederea operatiei – m-am asezat pe scaun in sectorul spitalului dedicat ORL – (OTORINOLARINGOIATRIA – asa cum se numeste in Italia) si am asteptat. Nu a durat prea mult si am fost deja chemat de catre o asistenta si dus intr-un salon, pentru acomodare. M-am schimbat si am asteptat acolo cu emotii sa fiu dus la operatie. A fost pentru prima data cand am fost internat intr-un spital italian, si inclusiv operat. Ma bucur ca am facut aceasta operatie in Italia si nu in Romania, asa cum ma gandisem la inceput.

Despre conditii? Impecabile. Parca eram la un hotel cu multe stele…si nicidecum intr-un spital (cel putin aveam in mintea mea formata o imagine dezastruoasa despre cum e intr-un spital. Iata ca nu a fost asa, mai exista si spitale de lux). Despre salon – un salon marisor, cu doar 2 paturi – poate nu va vine sa credeti, dar asa a fost, fiecare pat avea deasupra un computer la care puteai sa stai pe internet, sa te uiti la televizor sau sa pui vre-un film sau muzica (daca iti procurai cartela de la bancomatele de la parterul spitalului – 5euro pentru o zi, 8pentru 2 zile si tot asa se reducea tariful  daca luai pentru mai multe zile). Pe langa acest computer atasat deasupra patului, pe care puteai sa il misti unde vroiai tu, fiecare pacient are langa pat o telecomanda cu doua butoane. unul pentru a aprinde becul de deasupra patului iar cel rosu pentru a chema asistentii in caz de vreo problema sau nevoie. (va spun sincer ca nu stiam la inceput ce e cu acea telecomanda, si am evitat sa apas butonul rosu, chiar daca am avut nevoie sa merg la baie, insa imediat ce mi-am facut curaj si am apasat butonul, in coltul de sus al salonului s-a aprins o lumina rosie iar in usa sal0nului a aparut imediat un asistent.). Acum sa va uimesc pe toti – fiecare salon este dotat cu o baie. Deci exista o baie cum multi romani nici acasa nu au, prevazuta pentru un maxim de 2 pacienti, si nu mai mult. Fiecare baie are in dotare o chiuveta, o toaleta, un dus, un bideu  si cosuri de gunoi pentru strangerea diferentiata a deseurilor. Pe langa acestea sunt 2 alarme, una pe baza de fir si una pe baza de buton, in cazul in care pacientul are nevoie de ajutor din partea asistentilor. In salon mai exista pentru fiecare pacient un sifonier, un dulapior, o masuta pe role pentru a lua masa iar la capatul paturilor sunt 2 fotolii si o canapea f relaxanta, dupa cum am crezut eu – dedicate celor care viziteaza pacientii. Saloanele au geamuri mari, prevazute cu jaluzele pe care le poti ridica sau cobora doar cu ajutorul unui buton. Cam atat despre salon. Sa va povestesc cum sta treaba cu operatia – drumul pana acolo si inapoi. In momentul in care o asistenta a venit la mine si mi-a zis ca trebuie sa raman in boxeri si sa ma imbrac in „capotul ala special facut pentru operatii, de unica folosinta, pe care ti-l leaga ei la spate, incepuse sa imi cam tremure oasele, o oarecare frica o aveam. M-am asezat inapoi in patul meu, m-au invelit si au deblocat patul pentru a ma duce la etajul urmator, acolo unde este departamentul Chirurgie. Ajunsi la etaj, ne-am oprit in dreptul unui perete cu o despartitura mare intre incaperi…facea trecerea de la partea unde aveau acces toti angajatii spitalului la partea unde puteau intra numai cei care operau sau asistau la operatie. Igiena maxima. Am fost preluat de pe patul meu de o banda care m-a transportat pe patul de operatie. Ajuns in incaperea chirurgicala, m-au preluat alte doua asistente, mi-au pus pe cap o boneta verde, m-au invelit in alte asternuturi si m-au transportat langa sala de operatie cu numarul 3. Aici au inceput clipele de cunoastere cu cei care aveau sa ma opereze. Rand pe rand au trecut sa faca cunostinta cu mine (prezentandu-se frumos) si sa imi puna cateva intrebari – asistenta doctorului, asistenta anestezistului, anestezistul si in cele din urma doctorul – un tip imens (foarte inalt – dar cu o bunatate de nedescris). Dupa toate acestea si dupa ce am semnat la fiecare fisa ca am luat cunostinta de cauza, am fost transportat in sala de operatie unde m-au asezat pe masa de operatie, m-au legat de picioare sa nu cad jos si au inceput pregatirile. Masca de oxigen si imediat anestezia generala. Mai multe nu stiu – o pot spune doar ei, pentru ca am adormit la foc automat si m-am trezit abia dupa, pe patul lor, si nu pe masa de operatie. Primele cuvinte care le-am pronuntat au fost:finito? Grazie a tutti. Sieti angeli per me. Vi ringrazio. Si apoi m-au transportat iarasi in salon. La despartitura dintre chirurgie si partea exterioara chirurgiei ma asteptau deja asistentele care m-au adus, cu patul meu, spunandu-mi ca ma bucur ca sunt deja in patul meu. Dupa operatie au urmat clipe in care mi-am dat seama ca niciodata nu vom avea in Romania la un spital de stat astfel de conditii. 3 tipuri de mancare de fiecare data (de 3 ori pe zi) – in functie de gravitatea operatiei la fiecare pacient, angajatii spitalului mi-au vorbit si s-au comportat cu mine foarte frumos, chiar daca eram strain, si totul fara ca macar sa ma gandesc ca trebuie sa scot din buzunat bani sa dau mita. Aici asa ceva nu exista. Mi se parea ca sunt in Paradis.

Dupa 2 zile petrecute in spital, am ramas cu o impresie buna despre spitalele italiene, despre angajatii din aceste spitale si inclusiv tin sa multumesc celor care conduc statul italian, caci fara ei nu ar fi fost toate asa cum sunt. Bineinteles ca nu va doresc sa ajungeti in spitale, insa daca va fi nevoie, ganditiva serios sa optati pentru un spital din strainatate, conditiile din spitalele romanesti lasa de dorit. sau – un spital romanesc privat, dar ma indoiesc ca nu sunt nici acolo persoane care asteapta sa li se dea mita sau o cer direct.

 

elev al Liceului Vasile Alecsandri din Iasi

 

Mi-aduc aminte parcă mai ieri eram licean şi păşeam zi de zi cu emoţii pragul Liceului Teoretic Vasile Alecsandri din IASI. Au fost ani preţioşi din viaţă, dar pe care i-am trăit cu grabă, dorindu-mi parcă nespus de mult să treacă timpul mai repejor „că poate-oi ajunge şi eu cineva mare”.Acum îmi pare rău că mi-am dorit acest lucru. În liceu mi-am petrecut anii cei mai frumoşi din viaţă ca mai apoi cu toţii, colegii  – să ne despărţim. Am apucat fiecare pe o altă cale. Să vă spun sincer ce şi cum face fiecare acum, nu aş putea. Însă ştiu că unii au ajuns deja „mari”, alţii au apucat de şi-au format o familie şi o duc bine, alţii însă nu.

Despre mine ce pot să spun? Am terminat liceul, am intrat la facultatea de drept Al. I. Cuza din Iaşi, cursuri fără frecvenţă, m-am angajat în fabrică şi pe unde am mai apucat că „mai că aş fi devenit bogat peste noapte”. Bineînţeles că nu s-a întâmplat aşa şi astfel am apucat calea străinătăţii. După ce am părăsit liceul şi facultatea, am apucat să las în urmă şi prietenii, familia, iubita…gonind după bani. Dar banii nu aduc fericirea…ştiu, dar o întreţin.

Să revin de unde am plecat (aş vrea eu) – la liceu. Aici am lăsat să-şi continuie activitatea scumpii mei profesori. Unii mi-au părut cândva răi, alţii de treabă, unii prieteni, alţii mai exigenţi, însă acum îmi dau lacrimile când mă gândesc la fiecare dintre ei. Îmi doresc măcar să îi mai revăd. Mi-e dor să mai fiu licean. Măcar pentru o zi, să îmi mai pot privi şi analiza ca şi altădată dragii mei profesori, aşa numiţii îndrumători de drum.

Aş vrea să reamintesc o parte din profesorii care m-au ajutat să ajung aşa cum sunt, să le mulţumesc pentru tot ceea ce au făcut pentru mine ani la rândul şi să le transmit un mesaj: Nu aţi muncit degeaba dragii mei profesori…aţi muncit pentru viitor…şi viitorul suntem noi, tineretul din ziua de astăzi. Sperăm să nu vă dezamăgim niciodată. Vă doresc ani buni, fericiţi…şi să lansaţi şi de acum înainte „cadeţi” ce vor răsplăti prin ceea ce vor fi ei – munca de ani de zile a cadrelor didactice din acest minunat liceu: „Vasile Alecsandri” din IAŞI.

Mii de mulţumiri din partea mea, Andrei Lazăr, ablsovent al Liceului Teoretic Vasile Alecsandri din IASI, profesorilor: Livia Ciupercă (limba şi literatura română), Condrea Marieta (biologie), Moga Georgeta (educaţie fizică şi sport), Smirnov Cristina (fizică), Gheorghiu Emanuela Doina (limba franceză), Zaiţ Ionela (geografie), Timu Cristina şi Cojocariu Beatris (informatică), Butnariu Silvia (sper să îmi aduc bine aminte – profesor de istorie şi inclusiv diriginte), Alla Apopei (limba latină). Şi mulţumesc şi celorlalţi profesori ale căror nume le-am uitat, dar nu şi amintirea lor. O voi păstra mereu cu drag în suflet. Mii de mulţumiri . Şi vă promit dragii mei profesori că veţi fi mândri de ceea ce aţi realizat, cel puţin în ceea ce mă priveşte pe mine…voi elogia mereu Liceul Vasile Alecsandri din Iaşi. Eterne mulţumiri …

Lecţie de viaţă…

Vă atenţionez că prostia nu o pot trata…aşa că luaţi aminte!!!

De  25 de ani şi câteva luni am avut parte de multe lecţii…şi le numesc lecţii de viaţă. Sunt foarte multe chestii importante pe care ar trebui să le ştiţi, pentru a nu face aceleaşi greşeli (mă refer în mare…sigur sunt alţii care fac şi mai multe şi chiar diferite) ca şi mine. De aceea m-am decis să vă scriu din lecţiile pe care eu le-am învăţat în această viaţă.

1.  Cei care vă sar în ajutor imediat, chiar înainte să vă cunoască, aceştia nu vor altceva decât să profite de pe urma voastră. Atenţie la ei.

2. Dacă şeful vă spune că vă măreşte salariul, dar nu a făcut-o nici până acum, staţi fără griji, nu o va face nici de acum înainte!!!

3. Dacă persoana iubită vă spune – eşti ceea ce am avut mai de preţ până acum – înseamnă că nu vă iubeşte, aşteaptă noutăţi în viaţa ei personală – intimă.

4. V-au spus părinţii că sunteţi cel mai scump copil al lor? Staţi liniştit, asa le zic şi celorlalţi fraţi. Cine ştie care e adevărul!?!

5. Aveţi prieteni? Eu nu prea cred… Credeţi în duşmani …ei mai degrabă vă sunt prieteni…

6. Printre străini românii sunt cei mai periculoşi…atenţie la ei.

p.s. : mai sunt şi altele, dar momentan nu mai zic nimic… că e mai bine dacă vorbesc mai puţin. (o altă lecţie de viaţă).

Declaraţie de dragoste…pentru tine iubirea mea!!!

Oggi piu di ieri ti amo!!!

Astăzi mai mult ca ieri te iubesc!!!!

Sfântul Valentin – iubire sau sex???

M-am uitat la o emisiune pe un canal TV din Italia. Ca şi temă de discuţie a fost: „Sfântul Valentin – iubire sau sex???”. Şi mi s-a părut interesant să dezbat şi eu această temă, facând paralela cu România.

La noi pe meleagurile româneşti, ziua de Sfântul Valentin (14 februarie) este o ocazie importantă pentru cei îndrăgostiţi de a-şi împărtăşi prin metode şi cadouri speciale iubirea??? Sau mai degrabă o ocazie importantă (care nu trebuie ratată) de a face sex cu persoana iubită (sau chiar necunoscuţi)???

Pentru unii această zi nu este tratată cu atenţie, poate din monotomie, pentru alţii însă poate fi o bună ocazie de a face sex …iar din păcate pentru mine: încă o zi când mă întristez că sunt departe de iubita mea.

Pentru cei care însă tratează ziua de Sfântul Valentin ca o ocazie importantă de a-şi destăinui iubirea, de a-şi împărtăşi sentimentele şi de a dărui clipe sau cadouri de neuitat „jumătăţii sale” aş dori să le dau un sfat… important nu este ca acel cadou să coste mult… poate fi ceva banal, dar care să „explodeze bucurii în inima partenerului”.

Pentru cei care însă vor trata această zi specială ca o ocazie în plus de a face sex vreau să îi atenţionez să aibă grijă să nu fie dezamagiţi, căci sexul fără „sentimente” nu aduce bucuriile si fericirea destinată acestei zile. Iubiţi-vă dragi români şi bucuraţi-vă că vi se oferă ocazia „calendaristică” de a fi alături de persoanele iubite. Să fiţi fericiţi şi să nu vă doriţi să faceţi de Sfântul Valentin doar sex…doriţi-vă iubire.

Şi întrebaţi-vă mereu… „ce înseamnă pentru mine ziua de Sfântul Valentin??? Iubire sau sex???”.

%d blogeri au apreciat asta: