Arhivele lunare: August 2009

Învăţământul la distanţă…se învaţă ceva?

gavel31

 

Susţin şi aş fi fericit dacă s-ar realiza într-un viitor apropiat (nu neapărat pentru mine, dar mai ales pentru urmaşii noştri) desfiinţarea învăţământului la distanţă. De ce? Pentru că la un astfel de învăţământ nu se urmăreşte învăţarea, instruirea şi perfecţionarea într-un anumit domeniu, ci doar obţinerea unei diplome.

De ce scriu despre acest lucru? Pentru că forţat de împrejurări am urmat şi eu cursuri la I.D. Şi zic forţat de împrejurări. Când m-am înscris, după terminarea anilor de liceu, nu avem notă de admitere peste 9 ca să intru la zi, astfel ca eu, cu 8,72 am intrat la drept I.D., la Universitatea Al. I. Cuza. Am făcut doi ani de zile, împreună cu alte sute de colegi, pe care nici măcar nu îi cunoşteam (doar ce ne vedeam în viteză la examene), după care, la al treilea an am trecut printr-un  moment urât, care m-a pus să iau o decizie pe care acum o regret. Am fost operat de apendicită chiar în ziua în care aveam examen la drept civil. Astfel, neputând merge, am pierdut peste 5 examene. Doctoriţa m-a liniştit, zicându-mi că nu vor fi probleme, că am act medical şi că voi putea sa le dau altă dată examenele. La fel a zis şi decanul, trimiţându-mă liniştit în vacanţa de vară, spunându-mi că voi trece mai departe, în următorul an. În toamnă însă surpriza a fost uriaşă, în sensul negativ. Am fost trecut ca exmatriculat de la aceasta facultate (de drept) din cadrul universităţii amintite. Am fost să discut la secretariat, la decan. Toţi mi-au spus răstit că nu se poate, că nu există aşa ceva, ca legislaţia trebuie respectată, că eu sunt exmatriculat şi trebuie să plătesc iarăşi taxă de înmatriculare plus taxa anuală (destul de mare la cât se studiază şi la I.D. la facultăţile de stat). Am ajuns astfel într-o situaţie „de criză”, fiind forţat, la fel ca alte câteva zeci de persoane, colegi la aceeaşi facultate – să încercăm o plecare în masă. Astfel am ajuns să ne cunoaştem, să fim uniţi. Şi unde să mergem, dacă nu la Universităţi private? Unii au apucat calea Universităţii Petre Andrei, alţii (ca şi mine de altfel) la Spiru Haret (cea mai mare Universitate din lume – acum fac haz de necaz).

USH:

Ajuns aici, începe o altă aventură, alţi bani, altă distracţie. Surpriza uriaşă de la început. Trebuie să dau diferenţe de la o Universitate de stat la una privată. Surpriza doi, dacă la Cuza eram în anul 3 aici trebuie să intru sa fac iarăşi anul 2, astfel ar urma să fac doar 3 ani, după proiectul de la Bologna, ca mai apoi să trebuiască să fac iarăşi şi anul 3, dar şi 4.

Cea mai mare neplăcere aici este faptul că nu ştii niciodată din timp câd ai examenele. Se afişează în ultima perioadă. Şi dacă la datul examenelor cam greu ajungi, că nu ştii când şi cum, la datul banilor se descurcă ei, fără probleme. Astfel, eu lucrând în Italia, a trecut mama pentru a se interesa ce şi cum e cu această facultate, auzind şi de zvonurile din presă cum că nu ar fi acreditată sau autorizată. Oricum cred că toată lumea ştie deja tot bâlciul cu această Universitate. A fost convinsă mama să îmi plătească taxa, cu toate că eu am cerut să îngheţ anul, dar doamna secretară a convins-o că e mai bine să continui, că ar fi păcat să nu termin, fiind în ultimul an, şi să plătească tot, astfel putând intra la examene în perioada de restanţe din august. Venit acasă, mi se zice că nu pot da mare lucru acum, şi că restul le voi da înainte de licenţă. Mi se pare corect, atâta timp cât s-au văzut cu sacii în căruţă şi mi-au luat banii. De acum, urmează să văd ce rezolv cu această Universitate, să iau şi eu acea diplomă, pe care cu mâna pe suflet promit că nu o voi folosi niciodată, dar macar să o iau, să am şi eu să zic pentru ce am dat atâţia bani, ani la rândul.

Ce e dureros, e faptul că la fel ca mine sunt mii de „studenţi”. Trecut prin această experienţă urâtă vreau să atrag atenţia tuturor celor care „vor să facă o facultate pentru a învăţa” şi nu „doar pentru diplomă”: Treziţi-vă! Nu mai aruncaţi cu banii aiurea. Mergeţi şi faceţi o facultate la zi căci dacă nu, cu siguranţă nu veţi învăţa nimic şi veţi ajunge să fiţi următorii care veţi scrie un articol pe această temă. Nu fiţi slabi, gândiţi cu mintea. Ştiu, e greu în această viaţă, şi mai ales în această ţară, dar nu vă lasaţi înşelaţi. Ori cu şcoală, ori cu muncă. Niciodată (rare sunt cazurile de reuşită) nu se vor putea lega una cu cealaltă. Credeţi-mă.

Vă salut cu drag,

                                    „un student” prostit de două Universităţi: una de stat şi alta privată!!!

Prostia românească

Cine a urmărit prima repriză a meciului FC Timişoara – Stuttgart şi dacă a urmărit declaraţiile de dinaintea meciului (ale românilor), cu siguranţă îmi vor da dreptate şi vor zice şi ei că e mare prostia în fotbalul românesc (şi chiar şi puţin pe lângă). Ne-am obişnuit deja cu declaraţiile acide ale oficialilor români, încurajări fără rost şi aşa zisa vorbă că în România se joacă fotbal de calitate. Da’ de unde!

 

Dacă în România s-ar juca un fotbal de calitate, nici un oficial nu ar ieşi cu declaraţii acide împotriva componenţilor formaţiei adverse, şi ar vorbi abia după meci, nu s-ar sări mereu la gâtul arbitrilor, jucătorii nu ar fi „vedete” prin ziare din alte motive în afara fotbalului, patronii nu ar insista să fie şi antrenori, presa s-ar limita la a spune despre evenimentele ce urmează să aibă loc sau care au avut loc, fără a face speculaţii şi a isca scandaluri (aşa cum se întâmplă la noi – chiar şi în ziarele care nu sunt de scandal). Şi multe altele. Părerea mea este că echipele româneşti nu înţeleg un lucru foarte important (cei ce fac parte din echipele româneşti – de la staff, patron şi până la jucători şi suporteri): ca să se facă performanţă în orice sport, trebuie să te intereseze să vrei să faci doar sport, nu şi jurnalistică, politică, economie şi altele. Este o vorbă care aici merge bine: Interesul poartă fesul. La noi lipseşte acest interes de a face performanţă doar din punct de vedere fotbalistic, fără a implica interese.

Sper să nu aşteptăm mult timp până când ceva se va schimba şi în fotbalul românesc.

Intuneric de nedescris

Intuneric de nedescris printre zambete nastrusnice,

Printre dorinte si vise, ganduri si idei,

De s-a ajuns ca, chipul sa nu poata plange

De dor si de dureri…caci totul s-a naruit.

 

Am sperat atata timp, aproape doi ani sunt de cand ne-am cunoscut,

Te-am visat alaturi de mine mereu, printesa de nedescris,

Te-am dorit prea mult, asa incat fericirea mea am omis-o,

Te-am asezat mai sus decat maica mea, erai chiar ingerul meu  – dar m-ai dezamagit.

 

Acum nu plang, nu pot, tristetea este prea mare,

De gandit nu mai gandesc – ochii atintiti spre soare imi sunt,

Par ca ma rog, dar  eu doar implor,

Nu vreau altceva – doar iubirea ce de-atata vreme am visat.

 

Si nu stiu ce ar trebui sa mai fac, caci sunt constient ca pe tine nu te pot misca,

Sufletul tau impietrit si nepasator este acum,

Visul meu se naruieste si tu privesti fara de importanta,

Cand eu strivit de propriile mele dorinte sunt…

 

 

Dar  poate ca roata se va-nvarti si tu pe mine va vei iubi,

Dar cine stie de eu voi putea sa imi revin

Din socul in care din nepasarea ta acum eu ma inclin,

Si de voi repute zambi si gandi   –

La printesa ce acum e doar un chin…

 

Andrei Lazar, 11.08.09 ..iasi, romania

%d blogeri au apreciat asta: