Iaşi – oraş turistic?

Turism în Iaşi?

palat

 

Am văzut astazi la televizor o emisiune despre turism, şi anume turismul în România. Imediat, ţinând cont că s-a vorbit de foarte multe zone din ţară, numai de oraşul nostru nu s-a spus nimic, m-am întrebat: Oare turismul în Iaşi este zero? De ce nu putem avea turism în Iaşi? De ce? Nu avem cu ce ieşi înaintea turiştilor? Părerea mea este că avem, numai că nu ştim să vindem imaginea şi istoria acestui oraş frumos. Numai dintr-un cântec auzit de foarte multe ori pe stadionul din Copou reiese că avem cu ce ne lăuda: „Oraş al celor 7 coline”. Nu mai zic altele, ce încă reies doar prin ascultarea acelui cântec, care, după mine, ar putea fi chiar imnul oraşului.

 

Sunt foarte indignat de faptul că un oraş aşa de mare, atât de renumit pe plan cultural, ţinând cont că este un mare centru universitar din ţară, şi nu numai, istoria acestui oraş, de scriitorii ce au trecut pe aici, de toate muzeele, toate mănăstirile din jurul oraşului, şi chiar echipa de fotbal a Iaşului (care din păcate suferă, dar ar putea fi un brand pentru Iaşi), şi putem să găsim şi multe alte metode pentru a atrage turiştii în fosta capitală a ţării noastre.

 

Am zis am putea găsi şi alte metode de a atrage turiştii la Iaşi. Am putea face un parc de distracţii pentru copii, unul original (un vis al meu, dar care nu cred că îl voi putea pune vreodată singur în practică din lipsă de bani), şi anume: un parc de distracţie unde vedete vor fi animalele domestice, cu care copii s-ar putea juca. Sunt foarte mulţi copii care nu au neamuri la sate, şi astfel nu ajung să trăiască bucuria vederii unui animăluţ, care – după cum se ştie, îi fac pe foarte mulţi copii să zâmbească şi le poate schimba viaţa (în bine)! Imaginaţi-vă cum ar fi ca o trăsurică trasă de doi cai să vă plimbe copii, căţei cu care micuţii ar putea să se joace, motănei, păsări de curte, cărora prichindeii să le dea de mâncare, văcuţe, oiţe, purceluşi pe care aceştia să îi privească. Să nu îmi spuneţi că nu s-ar bucura. Ar atrage cu siguranţă şi turiştii, nu numai pe cetăţenii ieşeni pentru care acest parc ar fi o altă posibilitate de a se apropia de proprii copii.

 

Pe lângă această idee, proiectarea unui traseu cu autobuz în judeţul Iaşi, acolo unde sunt muzee, mănăstiri, zone geografice ce ar merita vizitate. După care, traseul cu tramvaiul de epocă, în care un ghid bine instruit să poată explica turiştilor ceea ce i-ar interesa să cunoască despre acest oraş.

 

Pe viitor, cu siguranţă proiectul Palas ar mai fi un punct de atracţie turistic, ţinănd cont de toate parcurile şi inovaţiile din aceasta zonă centrală a Iaşiului.

 

Echipa de fotbal a Iaşiului, dacă s-ar face ceva pentru a se rezolva problemele actuale de la club, ar putea fi şi ea o atracţie turistică, ţinând cont şi de poziţionarea stadionului în frumosul Copou. Un muzeu şi o istorie cu foştii jucători şi antrenori, preşedinţi de club şi acţionari, ar atrage pe mulţi.

 

Să nu mai spunem de Mitropolia din Iaşi, deja punct turistic religios internaţional, să nu mai spunem nimic de Universităţile din Iaşi, unde facultăţile ar putea lucra la crearea unui muzeu universitar.

 

Gradina Botanică, Parcul Copou, Buciumul, Ciricul şi alte zone frumoase din judeţ ar putea fi puncte importante pentru proiectul Turismul în Iaşi, important e ca cineva să se gandească să pună măcar în discuţie, şi mai apoi să lupte pentru realizare.

 

Îmi doresc din toată inima ca acestea să nu fie doar vise, ci şi realizări, să existe puncte turistice în judeţ, de unde străinii ar putea cumpăra cd-uri care să prezinte în filmări şi imagini acest frumos judeţ – Iaşi. Vă pot spune, dat fiind faptul că lucrez printre străini, că foarte mulţi m-au întrebat de oraşul Iaşi, de ţara mea şi mi-ar fi plăcut să le înmân un cd sau o broşură care să ii poată atrage să viziteze Iaşiul. Noi, românii aflaţi în străinătate, povestim, chiar însoţim pe foarte mulţi străini în Iaşi, dar ajungând aici, ne lovim de lipsa unui proiect turistic care ne-ar putea ajuta să le prezentăm oraşul natal.

 

Închei acest articol cu dorinţa că nu peste mult timp să existe aşa ceva în Iaşi, să putem spune că Iaşiul este într-adevăr un centru turistic important al României.

 

Andrei lazăr, 06.06.09,Alba, Italia

Un gând despre „Iaşi – oraş turistic?

  1. Cazare pensiuni 26/04/2011 la 14:35

    Interesant postul tau. Zilele urmatoare o sa parcurg mai multe posturi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: