Va multumesc parintii mei pentru ca sunteti minunati!!!

 

 

 

 

Sarut mana TATA!

Sarut mana MAMA draga!

 

 

Ieri am auzit o istorisire despre o fata care lucreaza in Italia, avand grija de o batrana italianca (non stop). Pana acum nimic anormal, insa cand am auzit ca banii pe care ii castiga fata ii cheltuie maicasa si barbatul cu care traieste (ca tatal fetei murise cand aceasta avea varsta de 4 ani). Am ramas socat si profund dezamagit de tot ceea ce se intampla in aceasta lume. Acum nu pot fi fericit cand stiu ca in jurul meu sunt milioane de persoane care sufera cu adevarat! Ma pot declara norocos ca am alaturi de mine (chiar daca la o distanta de peste 2000km) doi parinti minunati! Va iubesc si va multumesc pentru tot ceea ce ati facut pentru mine si fratii mei! Cu dragoste, al vostru copilas – Andrei Lazar

Asa ma simt de ziua mea…sunt trist!…

 

Din pacate, ajuns la 25 de ani pot spune ca am trait o viata trista, plina de incercri, de pariuri pierdute, de cosmaruri fara de sfarsit. Imi doresc foarte mult sa depasesc acest sentiment pe care l-am capatat odata cu pierderea fratelui meu Cristi in accident de masina, la varsta de 11 ani, cand eu aveam doar 9 ani. Imi doresc sa nu mai fiu trist, dar se pare ca viata mea a trecut mereu pe aceeasi directie cu tristetea. Vreau sa nu mai fiu trist, dar acum sunt… oare pana cand?

Aceasta poezie am scris-o cu cateva minute inainte de a implini 25 de ani. Nu sper sa placa nimanui, ca nici mie nu imi place, dar este realitatea si o accept asa cum este:

Sunt trist, nici viaţa nu-mi ajunge ca să mor,

Nici gândul ca să trec de suferinţă,

Iar cerul prea minor îmi pare

Când ştiu că n-am un strop de bucurie…

 

Din ochi nici lacrimi nu-mi mai curg

De când încrederea  din mine mi-am pierdut,

Nu par să cred în revenirea ce m-ar retrezi

La viaţa ce atât de mult am mai visat!

 

Tu zi de zi îmi zici că ne va fi bine

Dar eu de-aici să mă îngrop încep –

Nu par să reuşesc să mai zâmbesc

Şi sufăr…tu eşti departe şi eu de-aici enorm de mult mi te doresc!!!

Şi pleoapele-mi  se pleacă peste ochii care –

De supărare par să nu-şi revină,

Iar plâng fără de lacrimi,

Iar sufăr în tăcere!!!

Nu mă-ntrebaţi de ce –

Nu ştiu nici eu, dar sunt aici,

Nu par să pot să mă decid –

Dar ştiu că nu mi-e bine!

Am fost felicitat de www.bascalie.ro

http://www.bascalie.ro/felicitare?ecc=g3o3zbxegadoj1

Am implinit deja 25 de ani. Clubul Bascalie.ro deja m-a felicitat. Priviti ce felicitare frumoasa am primit!

Primul care m-a felicitat a fost insa fratele meu mai mic(mare) Sergiu si vreau pe aceasta cale sa ii multumesc si sa ii doresc si lui multa fericire in aceasta viata. Sa aiba parte numai de bine (ca de rau ma mai ocup eu).

Sanatate vreau sa urez si celorlalti care ma cunosc sau m-au cunoscut candva in decursul acestor 25 de ani pe care i-am petrecut pe acest Pamant. Va multumesc celor care mi-ati fost alaturi, si va pup pe cei care m-ati nacajit.

Întotdeauna îmi vor lipsi momentele frumoase pe care le petrec acolo…
poezie [ ]

- – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – -
de andrei lazăr [andrei comaneşteanul ]

2008-02-02  |     | 

 

Întotdeauna îmi vor lipsi momentele frumoase pe care le petrec acolo,
În sufletul munţilor, unde apa curge la vale şiroaie,
Unde fluierul ciobanilor iţi dezmierdă tristeţea,
Acolo unde niciodată să mor n-aş putea!

E prea frumos, cum frunzele copacilor iţi arată viaţa,
Cum crengile pe care veveriţele se caţăra iţi zâmbesc,
Acolo cât de mult aş vrea să te iubesc,
Să simţim împreună natura!

Mi-aduc aminte când urcam muntele, era soare,
Vitele păşteau alene parcă nepăsându-le de nimic,
Oiţele alergau de parca viata abia ar fi inceput,
Totul era de un frumos nemaintalnit!

Da – frumoasă privelişte poate oferi Comăneştiul,
Oraşul vieţii mele, unde sângele mi-e Trotuşul,
Cel care mă face mereu să gândesc vesel
Cel care nicicând nu mă va trăda defel.

Iar seara, în liniştea nopţii, se aude susurul apei,
Vântul cum vâjâie la urechea mea

Copacii cum strigă întruna după mine,
Să mă mai joc încă o dată ca odinioară!

Nu pot să-mi imaginez loc mai frumos ca acolo,
Unde nimeni nu te poate opri să zâmbeşti,
Acolo unde soarele te invită să iubeşti,
Să fii fericit şi să-ţi împărtăşeşti dragostea!

Dar veveriţa cea zburdalnică
Ce-aleargă-ntruna din copaci pe garduri şi pe casă,
Cea care mereu ne uimeşte prin isteţimea sa,
Vecina noastră ce se joacă mai mereu cu o nuca!

Sunt multe lucruri aici care mă fac să zâmbesc,
O viaţă care nu o găseşti pretutindeni,
Secretul este însă păstrat cu sfinţenie de săteni,
De cei ce ţinutul şi-l iubesc!

Andrei Comăneşteanul (Lazăr)

Citiţi, vă recomand – opera mea proprie!!!

Vă recomand să citiţi ceva plăcut, o poezie –   selectată de prin opera mea personală şi care a fost publicată acolo unde m-am lansat eu ca poet – scriitor, şi anume clubul WWW.poezie.ro . Lectură plăcută vă doresc ….şi dacă v-a plăcut – sau nu, lăsaţi-mi un comment!!!

http://www.poezie.ro/index.php/poetry/157852/E%C5%9Fti_%C3%AEnger_%C3%AEn_bra%C5%A3ele_mele!

 

Gripa porcină sperie românii aflaţi în străinătate!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

S-a întâmplat în aceste zile să aud printre prieteni că sunt foarte multi români aflaţi în străinătate şi care se tem de situaţia actuală cauzată de virusul A (H1N1), şi faptul că România se află printre ţările unde virusul s-a dezvoltat foarte bine şi astfel gripa porcină s-a extins foarte repede. Astfe, chiar câţiva dintre prietenii mei români aflaţi în această zonă a Italiei (la muncă)
se gândesc tot mai serios să îşi petreacă sărbătorile de iarnă în Italia, astfel evitând contactul cu virusul gripal A (H1N1).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Întrebarea care a apărut şi pe buzele mele, şi nu numai este: oare până la sărbătorile de iarnă se va rezolva problema răspândirii în viteză a acestui virus? Sau poate se vor închide şi graniţele ţării noastre şi noi vom fi obligaţi să ne petrecem şi sărbătorile de iarnă departe de familie şi prieteni!?!

 

Tu du-te, viata trista…iar eu raman cu fericirea…

Ce plangi, tu – viata trecatoare?
Ce plangi? Nu vezi ca nu ma doare?

S-au dus acele clipe cand credeam

Tristetea ce prin jur eu o vedeam…

 

 

 

 

Acum nu cred, minciuna adevar imi pare,

Nu cred durerea ce de-acuma moare,

Au disparut  acele lacrimi de amor pierdut,

De azi sunt fericit vandut…

 

A mea iubita mai mereu ma tine-n brate,

Nu vezi tu viata trecatoare?

Nu vezi ca fericirea e-o comoara

Ce ma saruta zi de zi pe fata?

 

 

 

Dar eu te las sa plangi intruna

Si sa raman doar eu cu fericirea –

Tu du-te de acum spre nevazute cai

Iar eu m-oi duce sa-mi sarut iubita!

 

Si daca te vei mai intoarce iar spre mine

Sa stii tu viata trista ca-i pacat,

Caci viata ce o am acum imi place:

E viata mea de imparat!

 

Asa ca du-te, pierde-te-n neant,

Fugi repejor pe cai uitate,

Ramai acolo prea urata viata…

Si lasa-mi fericirea mie…

 

                                                                              Ca-ci draga-mi este-aceasta fata!!!

 

Cu dragoste pentru tine…scumpa-mparateasa!!!

Învăţământul la distanţă…se învaţă ceva?

 

Susţin şi aş fi fericit dacă s-ar realiza într-un viitor apropiat (nu neapărat pentru mine, dar mai ales pentru urmaşii noştri) desfiinţarea învăţământului la distanţă. De ce? Pentru că la un astfel de învăţământ nu se urmăreşte învăţarea, instruirea şi perfecţionarea într-un anumit domeniu, ci doar obţinerea unei diplome.

De ce scriu despre acest lucru? Pentru că forţat de împrejurări am urmat şi eu cursuri la I.D. Şi zic forţat de împrejurări. Când m-am înscris, după terminarea anilor de liceu, nu avem notă de admitere peste 9 ca să intru la zi, astfel ca eu, cu 8,72 am intrat la drept I.D., la Universitatea Al. I. Cuza. Am făcut doi ani de zile, împreună cu alte sute de colegi, pe care nici măcar nu îi cunoşteam (doar ce ne vedeam în viteză la examene), după care, la al treilea an am trecut printr-un  moment urât, care m-a pus să iau o decizie pe care acum o regret. Am fost operat de apendicită chiar în ziua în care aveam examen la drept civil. Astfel, neputând merge, am pierdut peste 5 examene. Doctoriţa m-a liniştit, zicându-mi că nu vor fi probleme, că am act medical şi că voi putea sa le dau altă dată examenele. La fel a zis şi decanul, trimiţându-mă liniştit în vacanţa de vară, spunându-mi că voi trece mai departe, în următorul an. În toamnă însă surpriza a fost uriaşă, în sensul negativ. Am fost trecut ca exmatriculat de la aceasta facultate (de drept) din cadrul universităţii amintite. Am fost să discut la secretariat, la decan. Toţi mi-au spus răstit că nu se poate, că nu există aşa ceva, ca legislaţia trebuie respectată, că eu sunt exmatriculat şi trebuie să plătesc iarăşi taxă de înmatriculare plus taxa anuală (destul de mare la cât se studiază şi la I.D. la facultăţile de stat). Am ajuns astfel într-o situaţie “de criză”, fiind forţat, la fel ca alte câteva zeci de persoane, colegi la aceeaşi facultate – să încercăm o plecare în masă. Astfel am ajuns să ne cunoaştem, să fim uniţi. Şi unde să mergem, dacă nu la Universităţi private? Unii au apucat calea Universităţii Petre Andrei, alţii (ca şi mine de altfel) la Spiru Haret (cea mai mare Universitate din lume – acum fac haz de necaz).

USH:

Ajuns aici, începe o altă aventură, alţi bani, altă distracţie. Surpriza uriaşă de la început. Trebuie să dau diferenţe de la o Universitate de stat la una privată. Surpriza doi, dacă la Cuza eram în anul 3 aici trebuie să intru sa fac iarăşi anul 2, astfel ar urma să fac doar 3 ani, după proiectul de la Bologna, ca mai apoi să trebuiască să fac iarăşi şi anul 3, dar şi 4.

Cea mai mare neplăcere aici este faptul că nu ştii niciodată din timp câd ai examenele. Se afişează în ultima perioadă. Şi dacă la datul examenelor cam greu ajungi, că nu ştii când şi cum, la datul banilor se descurcă ei, fără probleme. Astfel, eu lucrând în Italia, a trecut mama pentru a se interesa ce şi cum e cu această facultate, auzind şi de zvonurile din presă cum că nu ar fi acreditată sau autorizată. Oricum cred că toată lumea ştie deja tot bâlciul cu această Universitate. A fost convinsă mama să îmi plătească taxa, cu toate că eu am cerut să îngheţ anul, dar doamna secretară a convins-o că e mai bine să continui, că ar fi păcat să nu termin, fiind în ultimul an, şi să plătească tot, astfel putând intra la examene în perioada de restanţe din august. Venit acasă, mi se zice că nu pot da mare lucru acum, şi că restul le voi da înainte de licenţă. Mi se pare corect, atâta timp cât s-au văzut cu sacii în căruţă şi mi-au luat banii. De acum, urmează să văd ce rezolv cu această Universitate, să iau şi eu acea diplomă, pe care cu mâna pe suflet promit că nu o voi folosi niciodată, dar macar să o iau, să am şi eu să zic pentru ce am dat atâţia bani, ani la rândul.

Ce e dureros, e faptul că la fel ca mine sunt mii de “studenţi”. Trecut prin această experienţă urâtă vreau să atrag atenţia tuturor celor care “vor să facă o facultate pentru a învăţa” şi nu “doar pentru diplomă”: Treziţi-vă! Nu mai aruncaţi cu banii aiurea. Mergeţi şi faceţi o facultate la zi căci dacă nu, cu siguranţă nu veţi învăţa nimic şi veţi ajunge să fiţi următorii care veţi scrie un articol pe această temă. Nu fiţi slabi, gândiţi cu mintea. Ştiu, e greu în această viaţă, şi mai ales în această ţară, dar nu vă lasaţi înşelaţi. Ori cu şcoală, ori cu muncă. Niciodată (rare sunt cazurile de reuşită) nu se vor putea lega una cu cealaltă. Credeţi-mă.

Vă salut cu drag,

                                    “un student” prostit de două Universităţi: una de stat şi alta privată!!!

Sunt alături de tine…Dan Caranfil

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ieri, liderul studenţilor basarabeni din Iaşi, şi un prieten pe care l-am cunoscut la un eveniment al tinerilor basarabeni din Iaşi (eveniment organizat în 27 martie 2008 – http://basarabeni.weblog.ro/2008-09-21/528948/Sarb%C4%83torirea-a-90-de-ani-de-la-actul-Unirii-Basarabiei-cu-Rom%C3%A2nia-din-27-martie-1918.html), la care am participat şi eu – a fost reţinut la vama Leuşeni, în momentul în care încerca să treacă graniţa (legal) pentru a merge acasă.

Unul dintre martorii oculari a declarat pentru sursa citata ca pretextul retinerii ar fi fost detinerea unui computer personal, pe care era instalata versiunea nelicentiata a sistemului de operare Windows. Dupa aproape 10 ore, Caranfil a plecat din vama Leuseni spre Chisinau, fiind insotit de trei persoane din cadrul Directiei de prevenire si combatere a delictelor cibernetice, informatice si transnationale a Ministerului Administratiei si Internelor.

 

După acest incident, cred că toate asociaţiile de tineri – politice şi apolitice ar trebui să îl susţină şi să intervină pentru eliberarea lui Dan Caranfil. Prin acest articol îmi declar susţinerea şi ataşamentul meu, ca tânăr politician al României, tânăr student şi tânăr european pentru eliberarea lui Dan Caranfil şi respectarea drepturilor europene ale  studenţilor basarabeni ce studiază în Iaşi, şi nu numai.

Îmi declar nemulţumirea faţă de ceea ce se întâmplă în Republica Moldova, faţă de deciziile luate de Guvernul Republicii Moldova, prin care face imposibilă colaborarea dintre statul român şi cel basarabean, şi cer expres ca statul român să ia măsuri pentru apărarea drepturilor studenţilor basarabeni din Iaşi.

Sper din tot sufletul ca toate aceste neînţelegeri să se rezolve şi Dan Caranfil să îşi reia activităţile sale, prin care mereu a apropiat Republica Moldova de România. Respect şi susţin ideile sale şi acţiunile sale pentru România şi Republica Moldova.

lipsa satisfactiei muncii…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Astăzi, pentru a nu ştiu câta oară în viaţă (de când muncesc pentru a obţine bani, şi astfel pentru a vieţui) am simţit că nu sunt satisfăcut de munca – sau mai degraba zis de locul de muncă actual. Am fost foarte nemulţumit de salariul obţinut, luând în calcul orele muncite, salariul obţinut alte dăţi şi felul în care am muncit – cât de mult m-am dedicat muncii pentru a termina cu bine diferite lucrări (în timp şi calitativ, ca să nu mai vorbesc de cantitativ).

Ce pot să spun – a fost o zi cu nervi, cu multe gânduri pe care le-am învârtit pe toate părţile, cu chef de muncă zero, până la urmă, o zi în care mi-am zis că trebuie să fac o schimbare. Aşa nu se mai poate. Numai că o schimbare nu se poate face fără a lua o decizie şi apoi de a o pune în aplicare. Pentru că, aşa cum se ştie, orice schimbare are şi urmări – pozitive sau negative. Urmează să mai analizez şi să decid, ca mai pe urmă să execut. Sper să iau decizia cea mai bună.

În ceea ce priveşte locul de muncă, dacă îmi place …sincer, nici că îmi place la nebunie, dar nici nu îmi displace. Însă sunt cu siguranţă alte două tipuri de muncă pe care mi-ar plăcea să le fac. Cum ar fi – ca şofer, şi celălalt ca detectiv particular. Cine ştie pe care din ele o voi urma, însă oricare ar fi, va fi cu siguranţă însoţită de pasiune.

 

 

Voi munciţi de plăcere, sau doar din obligaţie?