Asa ma simt de ziua mea…sunt trist!…

 

Din pacate, ajuns la 25 de ani pot spune ca am trait o viata trista, plina de incercri, de pariuri pierdute, de cosmaruri fara de sfarsit. Imi doresc foarte mult sa depasesc acest sentiment pe care l-am capatat odata cu pierderea fratelui meu Cristi in accident de masina, la varsta de 11 ani, cand eu aveam doar 9 ani. Imi doresc sa nu mai fiu trist, dar se pare ca viata mea a trecut mereu pe aceeasi directie cu tristetea. Vreau sa nu mai fiu trist, dar acum sunt… oare pana cand?

Aceasta poezie am scris-o cu cateva minute inainte de a implini 25 de ani. Nu sper sa placa nimanui, ca nici mie nu imi place, dar este realitatea si o accept asa cum este:

Sunt trist, nici viaţa nu-mi ajunge ca să mor,

Nici gândul ca să trec de suferinţă,

Iar cerul prea minor îmi pare

Când ştiu că n-am un strop de bucurie…

 

Din ochi nici lacrimi nu-mi mai curg

De când încrederea  din mine mi-am pierdut,

Nu par să cred în revenirea ce m-ar retrezi

La viaţa ce atât de mult am mai visat!

 

Tu zi de zi îmi zici că ne va fi bine

Dar eu de-aici să mă îngrop încep –

Nu par să reuşesc să mai zâmbesc

Şi sufăr…tu eşti departe şi eu de-aici enorm de mult mi te doresc!!!

Şi pleoapele-mi  se pleacă peste ochii care –

De supărare par să nu-şi revină,

Iar plâng fără de lacrimi,

Iar sufăr în tăcere!!!

Nu mă-ntrebaţi de ce –

Nu ştiu nici eu, dar sunt aici,

Nu par să pot să mă decid –

Dar ştiu că nu mi-e bine!