Prostia românească

Cine a urmărit prima repriză a meciului FC Timişoara – Stuttgart şi dacă a urmărit declaraţiile de dinaintea meciului (ale românilor), cu siguranţă îmi vor da dreptate şi vor zice şi ei că e mare prostia în fotbalul românesc (şi chiar şi puţin pe lângă). Ne-am obişnuit deja cu declaraţiile acide ale oficialilor români, încurajări fără rost şi aşa zisa vorbă că în România se joacă fotbal de calitate. Da’ de unde!

 

Dacă în România s-ar juca un fotbal de calitate, nici un oficial nu ar ieşi cu declaraţii acide împotriva componenţilor formaţiei adverse, şi ar vorbi abia după meci, nu s-ar sări mereu la gâtul arbitrilor, jucătorii nu ar fi “vedete” prin ziare din alte motive în afara fotbalului, patronii nu ar insista să fie şi antrenori, presa s-ar limita la a spune despre evenimentele ce urmează să aibă loc sau care au avut loc, fără a face speculaţii şi a isca scandaluri (aşa cum se întâmplă la noi – chiar şi în ziarele care nu sunt de scandal). Şi multe altele. Părerea mea este că echipele româneşti nu înţeleg un lucru foarte important (cei ce fac parte din echipele româneşti – de la staff, patron şi până la jucători şi suporteri): ca să se facă performanţă în orice sport, trebuie să te intereseze să vrei să faci doar sport, nu şi jurnalistică, politică, economie şi altele. Este o vorbă care aici merge bine: Interesul poartă fesul. La noi lipseşte acest interes de a face performanţă doar din punct de vedere fotbalistic, fără a implica interese.

Sper să nu aşteptăm mult timp până când ceva se va schimba şi în fotbalul românesc.